Frumuseţea este

Summer Schedule

M-am întors ... Ştiu că deabia a început vara şi eu deja scriu trei articole, însă săptămâna aceasta ... am inspiraţie.Sau n-am ce face.Nu.Categoric: am inspiraţie.Pentru că de făcut am ce face.Mi-am ocupat aproape toată ziua în sfârşit.

Am ajuns la concluzia că dacă nu am un program bine stabilit pentru fiecare zi, îmi pierd vacanţa degeaba şi-mi petrec zilele-n pat.Şi urăsc să stau să mă uit pe pereţi, fără să fac nimic.Şi mai e şi cald.

Deci ... mi-am găsit ocupaţie.În fiecare zi, de la 10:30 dimineaţa mă duc la muzeu şi rămân acolo până la 14:00 (cel mai devreme ; însă deobicei se întâmplă ca exact la 13:55 să vina un grup de turişti şi atunci mai trebuie să rămân cel puţin până la 14:15 ... şi dacă am rămas atât de târziu, de ce să nu mai stau puţin?).

Nu că aş face mare lucru.Deocamdată am luat în primire ultimul etaj, cel cu rezervaţiile din judeţ.Şi trebuie să mă învârt pe acolo, să supraveghez turiştii, să ofer informaţii când sunt întrebată şi să mă joc de-a translatorul cu turiştii străini.Ceea ce nu-mi ocupă atât de mult timp ... Şi partea bună ar fi că am acces şi la calculator, noon-stop.Deşi, când am ocazia să întâlnesc atâtea persoane noi şi toată ziua trebuie să fiu cu ochii în patru să nu dărâme nu ştiu ce puşti un exponat ... cam am obiceiul de a uita messanger-ul deschis.

Şi uite aşa au început zilele mele de vară ... cu aer condiţionat, peşti, stuf şi plante.Şi un program exact ... care trebuie respectat (n-aş fi rezistat altfel).

Astăzi nici nu ajunsesem bine la muzeu că deja intra un grup de 40-50 de copii, cu nu ştiu câţi însoţitori, de pe undeva de prin judeţ.Au ocupat toată sala de aşteptare, plus holul.Şi bineînţeles, au început larma şi hărmălaia.Norocul meu că am rezolvat destul de rapid şi am dispărut la etaj ...Unde bineînţeles au venit şi ei, 15 minute mai târziu.Şi vezi şi ţine-i departe de gardurile de stuf, să nu cumva să le dărâme sau să se taie.Şi apoi şi-au amintit toţi că le e sete ... şi-au năvălit pe automatele de băuturi şi dulciuri, la cofetărie.Şi-au vărsat cafea prin muzeu ... apoi au dispărut jos, la acvariu.
Însă n-au fost singurul grup de astăzi ... au mai venit câţiva bărbaţi să evalueze expoziţia de picturi pentru concurs (şi ocupă-te şi de ăia, că se plângeau că n-au lumină destulă în galerie ; şi bineînţeles, mergi de caută întrerupătoarele), un grup din Bucureşti şi unul din Târgovişte (care iarăşi s-au arătat mai interesaţi de cofetărie decât de exponate) şi, sper sfârşit, câteva grupuri de turişti străini.
Bineînţeles, că între ghidaje, am stat cu noua colegă de supraveghere şi-am ajuns la concluzia că ne place slujba de la muzeu.

Oricum, a fost plăcut şi am fost ocupată.Iar acum sunt obosită ... măcar nu mi-am pierdut toată ziua în casă, pe calculator.
Saptămâna aceasta va trebui să mai vină şi scafandrul, să cureţe bazinele de sturioni şi voi vorbi să facem şi noi scufundări cu prima ocazie.

Deci ... vara înseamnă şi zile la muzeu, turişti şi poveşti despre peşti şi Delta Dunării.Dar nu sună chiar aşa de rău ...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu