Frumuseţea este

Se afișează postările cu eticheta frumuseţe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frumuseţe. Afișați toate postările

Les Grandes Blondes


God is a gentleman. He prefers blondes.

Les Grandes Blondes este un excelent roman de aventuri: exotice, polițiste, erotice.Un omagiu adus filmului, femeii-clișeu și culturii populare; o critică socială totodată, a societății în curs de mondializare, cu toate influențele malefice pe care civilizația le aduce lumii a treia și prețul pe care prima îl plătește pentru a o exploata pe cealaltă.Nu în ultimul rând, o mostră de scriitură de mare rafinament a romanierului anilor 1980 în Franța.

Citit, chiar și numai la întâmplare, în gară, așteptând un tren care întârzie la nesfărșit, pe bancă, în parc, în soarele unei dimineți, pe balcon, într-o seară cu muzică, ca un simplu roman de aventuri, îți procură senzații de delectare care nu te împiedică deloc să savurezi subtilitățile ironice ale romanului francez.

Subiectul este unul linear, lipsit de complicații, dar, așa cum veți vedea, și de miză.

Gloire Abgrall este o fostă vedetă, una de mâna a doua, care nu s-a bucurat, de fapt, nici în zilele de aur ale vizibilității sale de o faimă reală, starletă ce a decis, în urma unor evenimente care rămân necunoscute, să se retragă din lumina reflectoarelor.Un producător de emisiuni își amintește însă de ea, încercând să realizeze o emisiune despre blondele înalte, o categorie aparte a frumuseții feminine.În fapt, blondele înalte pot să nu fie chiar blonde, ba chiar pot să nu fie chiar înalte. Gloire însă nu este deloc o pradă ușoară, iar Echenoz ne poartă, pe urmele ei, din nordul Franței în Australia, India și, mai apoi, iarăși în Franța.

Aceasta este suprafața de carton a cărtii.Gloire pare să confirme toate clișeele inițial.Lipsită de carne, Gloire este un afiș, o imagine, goliciunea supremă.Pentru ca, mai apoi, fantasticul să irumpă într-un roman așa-zis polițist.Gloire are un înger păzitor.Care se comportă ușor atipic, fiinșă instabilă, apărând și dispărând, ajutand-o și intervenind în contexte deloc creștinești, pasionat consumator de alcool, dar și bun sfătuitor într-ale finanțelor.Echenoz renunță apoi și la grija pentru verosimil, târând-o pe blonda dezumanizată în hățișurile unei organizații criminale care pare să controleze atât economia legală, cea de la vedere, cât si pe cea neagră, aceasta din urmă însemnând trafic de persoane, organe, droguri, uraniu, dar și inocente pizzerii, hoteluri sau spălătorii auto.

Naratorul lui Jean Echenoz e ca un zeu care vede tot, dar uneori se plictisește și nu se mai uită.Ca și cum ar schimba postul la televizor.Iar aspectul ne este comunicat simplu, familiar printr-un banal asta nu mai stim nici noi.

Dernier jour de rêves


Oficial ... vara se termină astăzi.Cel puţin în calendar.

Însă, chiar şi fără calendar, tot astăzi s-ar fi sfârşit.Cel puţin pentru mine.Ei au plecat ... şi probabil ca îi voi revedea deabia peste un an ... Din nou, un an pare atât de lung, prin tot ceea ce înseamnă: şcoală, lecţii, cursuri, pauze, prieteni, vacanţe, cărţi, amintiri ... 

Încă nu-mi vine să cred că mâine este 1 septembrie.Nu, nu mi se mai pare chiar aşa de tragic faptul că voi începe şcoala ... mi-e dor într-un fel de toţi (mai ales că nu mi-am văzut colegii 3 luni de zile), însă îmi vor lipsi zilele lungi de vară.

Vara aceasta a fost frumoasă.Defapt, nu frumoasă.A fost perfectă.Pentru că am făcut tot ce mi-am planificat ... Pentru că am fost veselă şi tristă, de pe o zi pe alta.Şi asta m-a făcut aproape fericită.

Pentru că am mâncat îngheţată, pentru că am fost la fermă de câteva ori pe săptămână şi de ziua mea s-a născut şi Zori de Zi, pentru că am cules flori de tei, am fost la plajă, în tabără şi la munte, pentru c-am mers la muzeu, am citit Eliade ş Cărtărescu şi-am avut ploi calde de vară.Pentru că mi-am făcut prieteni.Pentru c-am fost pedepsită câteva zile şi-am oftat ... mi-a părut rău.Pentru c-am ascultat Voltaj şi pentru că de fiecare dată când voi asculta Voltaj de acum încolo îmi voi aminti de vara aceasta.

De-acum încolo va fi frig ... şi vor cădea frunzele şi voi fi tristă.Defapt ... nu voi fi tristă, ci melancolică.Pentru că asta înseamnă toamna: melancolie.E prea frumoasă ca să fiu tristă, aşa că mă rezum la a suspina de mila copacilor goi şi-a vântului rece.

Acum cred că înţeleg ce-a vrut să zică o prietenă, atunci când mi-a repetat toată vara: Amintirile sunt mai frumoase atunci când ţi le aminteşti.Poate că sună infantil, însă a avut dreptate.Iar acum nu mai pot face decât să-mi amintesc ... de soare, de căldură, de nisip, de versuri.

Aş vrea ca nouă luni de şcoală să uit tot ce s-a întâmplat în trei luni de vacanţă.Să uit că m-am distrat ... probabil că mi-ar fi mai uşor aşa.Însă niciodată nu e aşa cum ne dorim.De aceea nu e niciodată uşor.

Şi-acum îmi amintesc de liceu ... şi de cât de mult îmi lipsesc colegii şi parcă, pentru câteva ore, aş vrea să mă întorc şi la şcoală.

Sunt dezorientată.Şi par incoerentă ... Aş vrea vară şi toamnă mereu. 

Aş vrea să încalec şi să fug pur şi simplu ... departe.Cât de departe de toate acestea.Undeva unde să pot trăi printre amintiri.Într-un loc cu soare, unde vara nu se termină.Aş vrea să galopez la nesfârşit, până ce simt că nu mai pot respira ... şi să cad de pe cal, undeva departe.În necunoscut.

Acum o ora ne-am despărţit de ei ... Şi-am râs şi am glumit.Abia când am ajuns acasă mi-am dat seama că e ultima oară anul acesta când îi mai văd.Că au plecat şi-au luat vara cu ei, într-un accelerat străin.Nici nu-i voi conduce la gară.Ma tem că aş plânge.Nu vreau să plâng după iluzii.Nu vreau să-mi plâng visele ... le păstrez până vara viitoare.

Azi e oficial ultima zi de vară ... Şi mie deja mi-e dor.Mi-e dor de tot.

Anca şi Laur nu au voie să asculte Voltaj o săptămână.Andrada nu are voie să plângă până la prima notă sub 7.

Măine voi plănge, că aţi plecat, undeva unde eu nu vă pot ajunge.

Fleurs de glace


Unde sunt florile de gheaţă din copilărie, acele urme îngheţate peste noapte pe fereastră, pe care le observam odată cu prima ninsoare ?

Bineînţeles, în acelaşi loc în care le-am uitat acum 4 sau 5 ani, pe ferestrele îngheţate, chiar în faţa noastră.

Astăzi, urcând în autobuz (se pare că s-au curăţat drumurile şi circulă din nou atobuzele în oraş), pe lângă pesajul acoperit de zăpada murdară, plină de praf şi sare, pe fereastră am zărit ... flori de gheaţă.

Ce mi s-a părut atât de ciudat ?

Să găsesc într-un loc atât de siplu, comun, impersonal ... atât de puţin intim, nişte semne ale frumosului.Ce m-a impresionat ... simplul fapt ca din cele 20 de persoane din jurul meu, colegi, cunoscuţi şi necunoscuţi, să fiu singura care le observă.

Şi astfel ... tot drumul până la şcoală mi l-am petrecut observând tiparele complexe după care iarna îşi face simţită prezenţa, însă pe care suntem prea ocupaţi să le percepem.

De câteva zile aud şi văd în jur numai faţa tristă a iernii.Şoselele şi drumurile alunecoase, mâinile îngheţate şi temperaturile mult sub zero grade.Nu am văzut însă persoane care să se bucure de zăpadă (poate cu excepţia schiorilor) sau, într-un cuvânt, de iarnă.

Pentru 10 minute am încercat să uit de persoanele din jur, de dialogurile începute cu colegii şi să mă concentrez pe florile mele de gheaţă.Ce am reuşit în final ... Să mi le însuşesc ( întrucât mi-a plăcut să cred că eram singura persoană care le observase) şi să devin profund ingrijorată că imediat ce eu voi coborî, o altă persoană le va observa şi astfel, voi pierde ceva ce nici nu am apucat să deţin.

De ce astăzi nimeni nu se mai bucură de lucrurile simple, care altădată ne făceau să zâmbim ?De ce am uitat de focurile de artificii, de apusurile înroşite de toamnă, de elementar în general ?De ce dorim să ne înconjurăm de lucruri complexe, pe care de cele mai multe ori nu putem (şi nici nu încercăm de altfel) să ni le explicăm ...?De ce, încercând să vedem lumea în negru sau/şi alb, uităm să observăm griurile ?

Mi-e dor de iernile uitate demult, cu miros de fum, descrise şi povestite în abecedare.

La Beauté


frumséţe  s. - Însuşirea a ceea ce este frumos.  1. mândreţe, splendoare, strălucire, (înv. şi reg.) mândrie. (peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăţie, minune, splendoare.

   Poate că nu sunt tocmai cea mai în măsura persoană pentru a dezbate acest subiect.Poate sunt superficială, banală şi poate prea puţin conştientă de lucrurile pe care le pierd fiind astfel.

Vreau să mă refer aici exclusiv la frumuseţea exterioară, tipic umană, frumuseţea chipului şi a trupului.

Cine decretează ce/cine e frumos şi ce/cine e urât?

Cine grupează persoanele în "frumoase" şi "urâte" ?Cine stabileşte criteriile de încadrare ?

Bineînteles, fiecare dintre noi poate face asta, pentru că a judeca persoanele din jur şi a le încadra în categorii este ceva ce stă în natura umană, ceva ce întalnim la toţi cei din jurul nostru, inclusiv la noi.

Însă de la cine porneste totul ?Atitudinea faţă de frumos si frumuseţe se schimbă de la o perioadă la alta, din generaţie în generaţie şi variază de la persoană la persoană, în funcţie de modelul educaţiei primite, de lucrurile pe care le vede zilnic şi de propria judecată.

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să te priveşti prin ochii colegului de bancă ?Sau să te vezi din perspectiva persoanei pe care se intamplă uneori să o analizezi din întamplare în autobuz sau metrou ?

Modul de a reacţiona la frumuseţe diferă de la un individ la altul şi poate că reflecţia pe care o vezi frumoasă în oglindă, este neinteresantă în perspectiva altora.

Am un mod ciudat de a privi frumuseţea

Pentru că o văd prea des în jurul meu şi pentru că de cele mai multe ori o confund cu misterul şi fascinaţia.O persoană frumoasă, pentru mine, nu are neapărat trăsături perfecte (deşi nu rămân indiferentă la acest aspect), ci emană perfecţiune din gesturi, atitudini şi încrederea în sine.Din felul în care se foloseşte de însuşirile ei, din atitudinea pe care le-o impune persoanelor din jur.

Frumuseţea este o sclipire, un foc de artificii sau flacăra unei lumănări, care, desigur, la un moment dat se va stinge, lăsând în urmă o dâră neagră sau un fitil ars.Este ceva efemer, insă câţi dintre noi nu ar accepta asta, fie şi dacă s-ar bucura de frumuseţe numai pentru câţiva ani din viată ?

Pentru că suntem fiinţe superficiale, pentru că tindem să judecăm după aspectul exterior şi pentru că suntem sensibili şi lipsiti de putere în faţa chipurilor frumoase şi a surâsurilor.

Frumuseţea îngenunchează

Este adevărat.Frumuseţea face ca gândurile să se materializeze sub orice formă, frumuseţea dă gust pielii şi este emanată din fiecare expiraţie.

Este un adevărat joc, în care rolurile se inversează de nenumarate ori, în care partenerii de joc se schimbă până ce în final ameţeşti şi pierzi motivul jocului.

Frumuseţea dincolo de timp

Bineînţeles că ideea de frumos şi frumuseţe nu este deloc ceva nou, materializându-se în orice perioadă.

Cu toţii am auzit de frumuseţea Cleopatrei, de exotica Mata Hari, de Prinţesa Diana sau de eleganta Marie Antoinette.

Toate femeile de mai sus au rămas în istorie renumite prin frumuseţea lor, însă, alături de pielea perfectă şi ochii fermecători, multe dintre ele erau implicate în politică, ocupau locuri importante în societate, erau înconjurate de intrigi şi dorite de toţi cei din jur.

Poate că nu am reuşit să spun tocmai ce mi-am dorit ... Şi poate că voi mai reveni vreodată asupra acestei idei, pentru că mi-a trezit interesul şi aş mai avea multe de spus.

Citate despre frumuseţe

Frumuseţea e o enigmă.  - Dostoievski

Frumuseţe. Puterea cu care o femeie farmecă un iubit şi înfricoşează un soţ. - Ambrose Bierce

Frumuseţea este armonia contrariilor. - Heraclit

Frumuseţea este un dar. De regulă grecesc.  - Vasile Ghica

Frumuseţea este eternitatea care se priveşte lung în oglindă.  -  Kahlil Gibran

Frumuseţea e datorie.  - Paul Zarifopol

Frumuseţea este o formă a geniului, dar este superioară geniului pentru că nu cere să fie explicată.  - Oscar Wilde

Frumuseţea este primul dar pe care natura îl face femeii şi tot primul pe care îl cere.  -Auguste Mere