Numesc deşteaptă o femeie care suceşte capul bărbaţilor. Ăsta e rostul femeilor.
Enigma Otiliei este un roman social, realist, fiindcă tema, eroii, conflictul, subiectul, sunt luate din viața societății bucureștene de la începutul secoului al XX-lea.
Ideea este că societatea parazitară nu are sensul de a exista.
Subiectul este istoria unei moșteniri.Costache Giurgiuveanu, un bătrân avar, agonisește de-a lungul vieții o avere, care intră, printr-un concurs de împrejurări, în mâna unui escroc, Stănică Rațiu, arivistul brutal, fără scrupule, tâlharul.
Caracterul realist al romanului se exprimă prin critica instituțiilor sociale și a moravurilor.Familia, ca celulă a societății, este văzută într-o ipostază deplorabilă.Clanul Tulea cu Aglae dezumanizată, cu Simion internat la ospiciu, cu Titi rarat, cu Olimpia alungată de Stănică, cu Aurica nemăritată dă o imagine a degradării familiei.Chiar nucleul Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia, are o situație precară, iar mariajul dintre Pascalopol și Otilia este meschin și ipocrit.
Eroii sunt egoiști, dau prioritate capriciilor, trăiesc conform conceptului carpe diem și nu sunt dispuși să facă sacrificii.
Costache Giurgiuveanu este realizat pe dualitatea dintre avariție și dragostea paternă.Raportul dintre avariție și paternitate este bine exprimat când Costache Giurgiuveanu, sfătuit de Pascalopol, transformă averea sa, alcătuită din imobile, localuri, în bani spre a-i depunde la o bancă pe numele Otiliei.Din cauza avariției, nu-i dă lui Pascalopol decât o sută de mii, în timp ce două sute de mii, rămase la el, îi vor fi furate de Stănică.
Agale Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu, este caracterizată prin dualitatea paternitate și dezumanizare.Ca mamă, își asumă rolul paternității, fiindcă Simion este alienat, dar ca avară ajunge la un comportament inuman.Pe ea nu o interesează să-și ajute fratele, îi ăi ocupă casa în speranța de a pune mâna pe avere.
Stănică Rațiu este demagogul paternității.Face teoria familiei, ca Rică Venturiano al lui Caragiale, dar îl lasă pe Relișor, băiatul bolnav, să moară, fiindcă nu are nici un interes să fie prea legat de clanul Tulea.Îi va propune Otiliei să se căsătoreasc cu el, ca să pună mâna pe averea lui Costache.După ce fură banii și-l omoara pe Costache, o va părăsi pe Olimpia și se va căsători cu Georgeta.
Cei doi orfani, Felix și Otilia, caută să se ocrotească unul pe celălalt.Felix îi propune Otiliei să se căsătorească cu el, ca să îi asigure existența, în timp ce Otilia va opta pentru Pascalopol, fiindcă ea nu se consideră o parteneră de viață pentru Felix.Coordonata paternitate și nu iubirea îi determină opțiunea.
Pascalopol este realizat pe dualitatea dintre paternitate și iubire.El o cunoaște pe Otilia de mică, a crescut pe genunchii lui, a considerat-o un fel de fiică, iar Otilia îl consideră un fel de tată.Își va asuma o parte din rolul paternității și îi pune pe numele ei, la o bancă, o sută de mii de lei înainte ca tatăl ei să îi dea acești bani.Îi face toate capriciile.O duce la Paris.Când Otilia va cunoaște un argentinian bogat, îi va reda libertatea.
Problematica iubirii poate determina interpretarea romanului și ca un roman de dragoste, în sensul că este relatată povestea unei iubiri.Otilia este o eroină romantică, excepțională, fiindcă, deși trăiește într-un mediu corupt, își menține candoarea, puritatea.
Tema, eroii, conflictul, sibiectul, au, în acest context, o structură afectivă.Felix, care o iubește, citește în ochii ei limpezi și plini de seninătate candoarea și este contrariat de bârfele puse în circulație de clanul Tulea.
Iubirea este aici problematizată ca într-un roman expresionist.Când Felix o sărută cu patimă pe Otilia, pe buze, aceasta îl învață să o sărute delicat ( Sărutarea nu trebuie să aibă brutalitatea asta alimentară, ci să fie uşoară, delicată ).Când îi analizează palma și vede că va avea șapte copii, se sperie.Reacția ei devine o motivație pentru a-l respinge pe Felix.Când Otilia, sufocată de grosolăniile clanului Tulea, pleacă împreună cu Pascalopol la Paris, Felix, derutat, are o scurtă aventură cu Georgeta, și-i pare că a trădat-o pe Otilia.
Otilia este frunmoasă, delicată, voluntară, instruită, dar independența ei, felul în care își exprimă personalitatea este elementul de disjuncție, de incompatibilitate dintre eroi.Raportul ambiguu dintre ea și Pascalopol, dar mai ales discuția francă a lui Pascalopol, care-i spune că va lupta cu armele lui pentru Otilia, îl tulbură pe Felix și nu știe cum să acționeze, ca s-o scoată din influența mediului burghez.El vrea să aibă o discuție decisivă cu Otilia, vrea să aibă certitudinea că aceasta îl iubește, că se va căsători cu el.Răspunsul fetei este echivoc: De tine depinde totul.În esență, Otilia este prinsă în mreaja conceptului carpe diem.Ea vrea să călătorească, să strălucească prin saloane, să se bucure de viață, să nu muncească, să nu aibe nici un fel de responsabilitate.
Teoria raportului dintre bărbat și femeie, pe care o face Pascalopol, căutând să explice atitudinea dezumanizată a Aglaei Tulea, grosolănia, brutalitate, arivismul, de care aceasta dă dovadă, este un mod indirect de a-i spune Otiliei: Eu știu să iubesc, findcă sufletul meu e vacant, fiindcă n-am iubit pe nimeni.
Teoria dragostei făcută de Aglae Tulea este a unei ariviste: Dragoste!Fleacuri!Pe vremea noastră nu mai era asta.După nuntă vine și dragostea.Aceasta explică și împietrirea sa lăuntrică.
Aurica este obsedată de problema dragostei, ca fiind singurul mijloc de a se realiza.Ea nu are o profesie, un rol social, vegetează și exprimă soarta tragică a fetei bătrâne, într-o situație precară: Dacă n-ai noroc, degeaba.Poți să fii frumoasă, să ai zestre, poți ieși în lume și bărbații nu se uită la tine.Pentru asta trebuie să te naști.Mai sper câtăva vreme și pe urmă adio.Ea reprezintă ratarea sub aspect erotic.
Iubirea este o problemă, care determină diferențierea eroilor.Pentru Felix, iubirea este o comuniune de interese, idealuri, aspirații, modul de a organiza o familie, viața stabilă.
Pentru Otilia, iubirea este un sentiment delicat ca o floare, care are nevoie mereu de un decor schimbat, spre a-și etala frumusețea, spre a-și împlini capriciile, să nu aibă răspunderi, copii, să nu muncească.
Pascalopol își exprimă iubirea ca o ocrotire paternă a Otiliei, calcul, experiență, subordonarea problemelor personale față de Otilia.
Stănică Rațiu consideră iubirea o afacere, un mod de a-și realiza planurile ariviste.Ca și Dinu Păturică, el vede în Georgeta/Chera Duduca cocota de lux de care are nevoie.
Dezbaterea problematicii iubirii nu are acuitatea romanelor lui Camil Petrescu, ci este mai mult un sistem de diferențiere și de caracterizare a eroilor.
Enigma Otiliei este un roman de sinteză estetică, fiindcă pe structura realistă a romanului se găsesc grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, expresionism.
Structura realistă este realizată prin tipurile sociale variate, prin feliile de viață bucureșteană, prin tehnica colajului, prin caracterul critic.Elementele romantice nuanțează textul și-l scot din bezna patimilor ariviste.Romantice sunt ruinarea casei lui Costache, caracterul excepțional al Otiliei, al lui Felix, precum și structura afectivă a eroilor, a subiectului, a conflictului dintre Otilia și Felix, Otilia și Aglae, Felix și Pascalopol.
Eroii sunt tipici și acționează în împrejurări tipice.Conduita morală, modelul de gândire, amprenta psihică se conturează bine pentru fiecare erou în cadrul grupului social.Societatea ne apare ca o sumă de ariviști, ca ipostaze ale prototipului.
Nu-l merit, Felix, ai să vezi.Când tu vorbeai de ideal, eu mă gândeam că n-am șters praful de pe pian.Ce vrei?Sunt o proastă.Ce-ai zice dacă aș concerta puțin?
