Chevaux

Avem cai în oraş ...

Bine, nu în oraş.Mai exact la ieşirea din oraş, la nici 100 de metri de o staţie Peco.Lângă o câmpie care se inundă din octombrie până-n iunie.

Şi nu orice cai.Cai de la clubul de echitaţie, frumoşi si ţesălaţi.

Bine, în cazul meu trebuie să recunosc faptul că ieri m-am apropiat prima dată de un cal (sunt unul din copiii ăia care a vazut 80% din animalele "de pe la casa omului" numai la televizor).Şi, deşi mă aşteptam la ceva complicat (după ce mă amenintaseră alte persoane că "o să cad de pe cal" , "o să-mi rup gâtul" , "o să mă azvârle calu' din şa"  şi aşa mai departe), pentru început am reuşit să nu trag nici o trântă (deşi m-am ales cu nişte răni la degete din cauza frâului).

Revenind acum.Am trecut sâmbată, din curiozitate, să văd caii.Şi ... nu ştiam că un cal este atât de mare ... Bine, mă refer acum la caii de curse (pe aceia mi i-a prezentat întâi)."Căluţii" noştri pentru începători nu-s chiar atât de mari.Momentan avem la dispozitie două iepe : una cu pasul mai mare, Frida şi una "puţin mai încăpăţânată".

Şi am început cu Frida ... bineînţeles, după ce Andrei (instructorul) mi-a povestit că ... în cazul cailor , "toate-s pe stânga".Adică mai pe scurt spus, caii-s stângaci.Adică şaua se leagă pe stânga, curelele la fel şi tot pe stânga mai trebuie să mă sui.

Bine, acuma' ... cu urcatu' a fost mai greu, că era să mă urc pe o parte şi să cad pe cealaltă.Mare pagubă n-ar fi fost, că aterizam într-o grămadă de rumeguş ... (sau pe un căţel)Din fericire însă, nu sunt chiar atât de dezechilibrată şi am rămas în şa toată ziua.

Apoi urmează instrucţiunile.Care bineînţeles, sunt şi ele pentru începători (caii ăştia "se conduc singuri" ).Bine, nici chiar aşa.Picioarele lipite de şa de la genunchi în jos, călcâiul apăsat (instructiune care a fost deosebit de complicată pentru mine ; sunt obişnuită să apăs pe vârf, din cauza orelor de balet), mâinile în faţă, frâul nici prea strâns, nici prea larg, poziţie dreaptă.

Şi mai vor să mai si stai relaxat în şa ...  

Şi, într-un sfârşit comenzile.La partea asta am aflat că avem cai care se ghidează după voce (deşi, mai sunt şi câţiva învăţaţi după fluierat ; dar nici la aici nu-s atât de bună). Oricum, nu părea chiar aşa de greu.Hooop Hoo (ştiu, funny), picioarele şi frâul strânse pentru oprit şi La Paaaas cu frâul srâns la directie pentru pornire.Doar că ... hopa mitică aşa cum sunt eu ... mergea opritu' , da' nu mai voia sa pornească (pe lângă două cuvinte, mai trebuie şi să "chiţăi" [impropriu spus] într-un fel anume ; care nu mai menţionez că nu-mi iese).

Apoi mersul în cerc si direcţiile (care defapt nu erau atât de complicate).Pentru stânga - frâul la stânga şi piciorul drept, pentru dreapta - frâul la dreapta şi piciorul stâng.

Cam asta ar fi fost pentru prima oră.Din păcate însă, "ora" asta a noastră a durat doar 20 de minute, aşa că Andrei a hotărât să învăţ şi trapul (fără să mă anunţe, bineînţeles).Şi, dacă ar fi s-o luam aşa, nici trapul nu e complicat.Dar aici intră şi faptul că atunci când păşeşte calul ... trebuie sa mă ridic şi eu.Şi ba împing vârful în faţă, ba mă desprind de şa ... şi nu merge în nici un fel.Şi trebuie să suport să mă lovesc de şa.

Oricum, trapul a rămas să-l mai exersez şi data viitoare.

Şi, în ciuda faptului că m-am plans în ultimul hal (aici, că ayi dupa-amiază nu mai puteam de fericire), a fost chiar frumos (pentru că, pe lângă ora de curs, am facut şi 10-15 minute de plimbare pe câmp - şi în cămp, calul are tendinţa de a se grăbi puţin, ceea ce a fost amuzant, că era să intram în baltă).Şi mi-a rămas şi tema pentru acasa ... sa învăţ să "pornesc" calul ... (într-o săptămână să tot "chiţăi" pe aici).

Brusc am devenit expertă în cai, nu ?Bine, momentan, ştie calu' mai multe decât mine.

Oricum, sunt încântată de ora şi deabia aştept să vină sâmbăta (deşi asta înseamnă că până atunci trebuie să mi se vindece degetele - mi-au spus să vin cu mănuşi data viitoare). 

P.S. Săptămâna viitoare mă duc sa-i vad pe copii sărind.Instructorul e de parere că o să fiu invidioasă şi asta o sa mă motiveze să ajung mai repede la Darius (unul din caii pentru salturi).

Mélancolique sur la falaise

Ştiu, nu am mai scris demult ... şi probabil că nici acum nu aş fi scris ... e târziu (cel puţin pentru mine) şi sunt obosită după atâtea ore de biologie.Însă ... tocmai biologia mi-a dat ideea.Într-un fel.

Mi-am amintit ... mi-am amintit, bineînţeles, că locuiesc într-un oraş de lângă Dunăre şi aici ... avem faleză.

Şi poate până aici nu ar fi nimic special.Însă mi-am amintit de asemenea de valuri, de bărci, de pontoane şi de pescăruşi ,de pescari.De după-amiezile în care ne plimbam pe faleză si priveam minute în şir pescarii.

Ieri, după ce am plecat de la şcoală, pe la ora prânzului (nu am stat decât la ora de fizică şi mergeam, alături de o colegă, la pregătire), una dintre noi a avut ideea (sau inspiraţia) de a o lua pe faleză (cu toate că pe acolo drumul este mai lung).

Şi era după-amiază, călduţ şi adia un vânt blând, a primăvară.Şi, în ciuda umezelii de pe jos şi a hainelor groase care ne aminteau de iarna deabia trecută ... am realizat pentru prima dată, anul acesta, că a venit primăvara.Şi nu a fost nevoie de mărţişoare şi flori, ci doar de un soare roşiatic, de amiază.

Şi, cu toate că ne grabeam, am avut timp să privesc oamenii din jur.Şi, cu toate că nu erau mulţi, am văzut doi pescari care mi-au amintit de copilărie.Poate că pare prostesc, însă printre cele mai importante amintiri ale mele se numără plimbările cu tatăl şi fratele meu pe faleză, după-amiază, atunci când ne opream să privim Dunărea şi pescarii.Şi era soare şi îndemna la somn ... şi adia vântul a primăvară.Ieri sau atunci.

Şi în câteva ore s-a terminat.A apus soarele şi a început să bată vântul a frig.Şi am uitat de Dunăre, de faleză şi de valuri.Şi până acum am uitat de tot.